Bine te-am găsit,
Tu conștientiezi care este RELAȚIA TA CU BANII?
Anul trecut am participat împreună cu soția mea la un seminar de 3 zile despre Eliberarea Financiară.
Au fost trei zile încărcate, atât ca și informație cât și emoțional. Am făcut multe exerciții de introspecție, dar unul dintre ele m-a marcat profund.
În cadrul acestui exercițiu am fost nevoit să mă uit cu atenție în adâncul meu, ca să descopăr acele programe care îmi dictează relația cu banii.
Atât soția mea cât și eu am fost șocați să constatăm că primele evenimente care ne-au marcat cel mai mult modul cum ne raportăm la bani și bunăstare s-au întâmplat la vârste foarte mici, în jur de 5 ani, în cazul ei și 7-8 ani în al meu.
În generală aveam un coleg care provenea dintr-o familie mult mai înstărită decât a noastră și care avea tot timpul la el bani de buzunar, primiți de acasă.
Fiecare a doua zi cumpăra dulciuri pentru colegi. Dar nu pentru toți; avea cercul lui de colegi preferați și care, în marea majoritate a cazurilor, erau singurii beneficiari ai „atențiilor” dulci.
Asta s-a repetat ani la rând...
La momentul respectiv nu am înțeles asta, dar subconștientul meu a înregistrat 3 mesaje foarte nesănătoase care m-au influențat în toți anii care au urmat:
Acum însă, văd altfel lucrurile:
Colegul meu cumpăra de obicei același tip de baton de ciocolată, care ”surprinzător”, până în ziua de azi, nu mă atrage deloc.
În schimb, am devenit un mare consumator de dulciuri...
Mă întreb însă de multe ori, cum ar fi fost dacă ar fi cumpărat banane și portocale în loc de ciocolată?
Soția mea avea pușculița ei în care aduna cu sfințenie toți banii mărunți pe care îi primea de la părinți sau bunici.
Momentul ei a avut loc într-o după-amiază de sâmbătă, la vârsta de 5 ani.
Fiind acasă doar cu tatăl care avea anumite probleme de rezolvat, cei doi trebuiau să ajungă la bunicii din celălalt capăt al orașului.
Din lipsă de alternative în acel moment, soluția a fost să folosească un taxi. Doar că, neavând destul cash la îndemână, tatăl ei și-a amintit de pușculiță și a ”împrumutat” de acolo cam toți banii pe care îi strânsese micuța.
Deși nu a fost de acord la început, într-un final a trebuit să consimtă ca banii ei, economisiți cu conștiinciozitate, să fie cheltuiți culmea, pe un taxi care urma să o „pașaporteze” de acasă.
Evenimentul a marcat-o atât de tare încât după 3 ani (!!!) s-a dus la tatăl ei cu agenda ei roz și i-a prezentat un calcul cu cât îi datorează pentru acel împrumut, PLUS dobândă.
Reacția tatălui? Zâmbet larg și refuz total.
Acum ghicește cu ce convingeri a rămas ea după această întâmplare:
Studiile arată că supărarea, furia sunt emoțiile care ne țin cel mai mult pe loc. Și evenimentele care au generat aceste sentimente sunt poate ascunse în trecutul nostru îndepărtat, uitate dar nu iertate.
Așa că îți propun și ție exercițiul care mi-a deschis ochii referitor la ceea ce cred despre bani.
Rezervă-ți 10 minute și adu-ți aminte!
Care este evenimentul din trecutul tău care te-a făcut să simți o emoție puternică negativă, legată de bani și/sau avuție?
Sunt mai multe?
Ce concluzii poți să tragi?
Știind ce știi acum, detașându-te de această emoție, cum vezi acel eveniment?
Cum ai putea să interpretezi acel eveniment din punctul de vedere al CELORLALȚI implicați?
“Totul va fi bine la sfârșit.
Dacă nu este bine, încă nu este sfârșitul!”
John Lennon
Află cum să abordezi economiile și investițiile ca să obții LIBERTATEA FINANCIARĂ
Parcurge cursul GRATUIT pentru un set de strategii și tehnici utile ce le poți aplica de AZI
Copyright 2020, LÁSZLÓ ERDŐS
Telefon/WhatsApp: 0742 076 584
Messenger: m.me/laszloerdoslearning