fbpx

Tu ce faci când totul merge prost? - 12 strategii ca să rămâi pozitiv


Știi cum, din când în când, vine un moment în viața ta când totul pare că merge prost?

Sau cum, mai ales în perioada asta, când suntem înconjurați de atâtea drame, totul devine apăsător? Financiar, profesional, emoțional... totul pare afectat de această pandemie.


Pentru a putea schimba starea ta actuală, trebuie în primul rând o soluție. Dar nu una general valabilă, panaceul universal care face minuni pentru colegul, sora cumnatei verișorului de-al treilea sau vecina de vis-a-vis, ci una care să funcționeze pentru TINE.

Și pentru asta, trebuie să ai mintea deschisă. Vorba aia: mintea este ca o parașută, ca să funcționeze, trebuie să fie deschisă.


Gândește-te la toate momentele din viața ta în care ai simțit că s-a produs o schimbare în bine. Pot să pun pariu că schimbarea a venit brusc, după un mesaj frumos, o întâlnire cu o persoană dragă sau o întâmplare pozitivă.

SAU una negativă, dar care a reușit să catalizeze ceva în tine, în urma căreia ai reușit să crești și să te dezvolți, și să profiți de partea pozitivă din cele întâmplate.


Analizează acele momente și încearcă să le replici.


O să vezi că gândirea pozitivă este esențială în astfel de momente, și mai ales în această perioadă.

T

otuși, nu toți reușim să gândim pozitiv în orice situație.

De aceea am adunat niște idei care să te ajute să rămâi pozitiv:

  1. NU TE MAI UITA LA ȘTIRI
    Omul, prin natura lui, încă din vremuri demult uitate, este mai receptiv la acele lucruri pe care le consideră periculoase. Strămoșii noștri trebuiau să fie tot timpul alerți, pentru că oricând putea să apară un prădător sau un trib inamic.

    În prezent, trăim în cele mai sigure vremuri pe care le-a văzut vreodată omenirea. Instinctul, dezvoltat de-a lungul nenumăratelor ere, rămâne însă activ.

    Pericole fizice sunt puține, astfel încât creierul nostru pregătit să ne protejeze, tratează mesajele negative ca pe pericolele reale.

    Iar mass-media profită de acest fapt, ca să atragă și mai ales să-și țină captivă audiența.

    În marea lor majoritate ni se prezintă drame, intrigi și controverse, chiar și atunci când în realitate, acestea nici nu există. Iar astfel de știri îți afectează în mod negativ percepția asupra lumii.

  2. Evită contactul cu oamenii negativi sau care îți consumă energia. Sigur știi acele persoane, care sunt la zi cu toate dramele din mass-media, care nu le privesc, dar pe care țin morțiș să ți le împărtășească, chiar dacă tu le transmiți clar că nu te interesează.

    Sau cunoștința aia care reușește să vadă negativul în orice situație (vezi cele 10 capcane de mai jos).

    Nu zic să rupi total relația cu persoana respectivă, dar poți limita expunerea (mai ales după terminarea stării de urgență).

    Indiferent dacă e vorba de prieteni, colegi sau chiar familie. Adu-ți aminte că tu ești cel care alegi să dai importanță părerilor celor din jur și tu decizi cât timp petreci în compania lor.

  3. Fii conștient/ă de gândurile tale negative și evită aceste capcane mentale:
    1. Suprageneralizarea - N-am reușit să termin taskul la timp. Niciodată nu fac bine lucrurile SAU Nu a vrut să iasă cu mine. O să rămân singur toată viața
    2. Filtrarea negativă - Știu că m-a lăudat șeful că am nimerit majoritatea cerințelor, dar a și găsit niște greșeli de corectat….sigur se gândește că nu fac față jobului
    3. Gândirea de tipul "totul sau nimic" - Am făcut multe greșeli...dacă n-o fac perfect, mai bine nu mă obosesc SAU Nu găsesc absolut nimic bun în relația asta.
    4. Personalizarea - Soțul este într-o dispoziție proastă...sigur eu sunt de vină SAU Șefa nu intră deloc în biroul nostru...sigur pe mine vrea să mă evite
    5. Catastrofizarea - O să mă fac de râs în fața tuturor SAU Cred că nu am oprit fierul de călcat...o să ardă toată casa
    6. Raționamentul emoțional - Mă simt urâtă, deci trebuie să fiu urâtă SAU Simt că nu am nicio speranță, deci situația mea chiar trebuie să fie fără speranță
    7. Citirea gândurilor - Mircea vorbește cu Laura, deci sigur o place mai mult decât pe mine SAU Am văzut eu că se uita ciudat la mine, sigur crede că sunt un ratat
    8. Eroare în prezicerea viitorului - Tot timpul am fost așa, n-o să mă schimb niciodată SAU Relația asta sigur se va destrăma
    9. Declarațiile "ar trebui" - Nu ar trebui să mă enervez SAU Lumea ar trebui să fie drăguță cu mine tot timpul
    10. Exagerare și minimalizare - A văzut cum mi-am vărsat cafea pe cămașă, sigur n-o să vrea să mai vorbească cu mine SAU Am fost alături de el când i-a murit tatăl, dar sigur nu o să conteze asta pentru că ne-am certat un pic data trecută

  4. Toată ziua, în orice moment, în orice activitate, când ai posibilitatea, ASCULTĂ MESAJE POZITIVE, povești inspiraționale, sfaturi practice, idei inovative, moduri inedite de abordare a unor probleme etc.

    Internetul este arhiplin de autori care merită ascultați zi și noapte. Nu vreau să îți recomand pe cineva anume; îți recomand însă  să găsești persoanele cu care TU rezonezi.

    Ajunge o simplă căutare pe YouTube după cuvinte cheie în română sau mai ales în engleză.

    Poți să consumi aceste mesaje în orice context: pregătești mâncare, speli vase, faci curat în casă, faci activități din jurul casei, repari ceva, tai lemne, ești la volan, ești la un job făcând o activitate repetitivă sau una care nu îți necesită multă atenție, te antrenezi, alăptezi copilul, adormi copilul, soția își consumă cuvintele povestindu-ți despre toate detaliile din ziua ei :), ești la frizer, la dentist, stai la o coadă etc.

  5. Ascultă muzică care te aduce în starea în care dorești să fii

  6. Învață să accepți critica într-un mod sănătos
    1. Nu răspunde imediat
    2. Ascultă cu atenție și gândește-te ce ai putea să îmbunătățești
    3. Amintește-ți că de cele mai multe ori critica spune mai multe despre cea/cel care o lansează decât despre tine sau ce ai făcut tu
    4. Dă un răspuns sau dă drumul. Rezolvă lucrurile pe moment, nu le lăsa să te consume un timp îndelungat.

  7. Începe ziua într-un mod pozitiv. Ține un jurnal sau fă-ți o listă cu următoarele lucruri în fiecare zi:
    1. Identifică 5 persoane cărora le ești recunoscător că sunt în viața ta
    2. Găsește 5 motive pentru care poți fi recunoscător în acea zi
    3. Fii bun și lansează gânduri bune către toți din jurul tău….asigură-te că îi înveselești, și starea lor pozitivă o vei prelua și tu

  8. Alimentația sănătoasă, un somn odihnitor și exerciții fizice fac minuni pentru starea ta mentală și emoțională

  9. Concentrează-te pe soluții și nu pe probleme. Nu te duci la partenera/partenerul sau șefa/șeful doar cu o problemă ci pregătești deja și o soluție.

  10. Apreciază mai mult experiențele și trăirile decât obiectele

  11. Ajută-i pe alții și te vei simți și tu bine

  12. ZÂMBEȘTE - este contagios! Așa cum și la telefon se "aude" când persoana zâmbește în timpul conversației, așa îți afectează până și percepția lumii

Și BONUS, învață ceva nou în fiecare zi!

La sfârșitul fiecărei zile întreabă-te "Ce am învățat azi?" și dacă chiar nu găsești nimic, deschide YouTube sau Wikipedia pentru 10 minute și îmbogățește-te cu ceva interesant, preferabil din domeniul tău de interes profesional sau orice altceva care te pasionează.


Atenție însă la capcanele social media, să nu pici în gaura neagră a YouTube-ului și după 3 ore să te trezești că te uiți la câini care se bucură că-și întâlnesc stăpânii întorși din armată. Sau chiar la cuvintele pline de înțelepciune ale lui Mr. Trololo: https://www.youtube.com/watch?v=oavMtUWDBTM.


“Totul va fi bine la sfârșit. 

Dacă nu este bine, încă nu este sfârșitul!”

John Lennon


Află cum să abord​ezi economiile și investițiile ca să obții LIBERTATEA FINANCIARĂ

Parcurge cursul GRATUIT pentru un set de strategii și tehnici utile ce le poți aplica de AZI

Marketing by

Copyright 2020, LÁSZLÓ ERDŐS

​Telefon/WhatsApp: 0742 076 584

​Messenger: m.me/laszloerdoslearning